Tu ce rol conjugal joci?

În accepțiunea unor autori, în funcţie de asimilarea rolurilor conjugal-parentale, există opt tipuri de indivizi:

  1. Disforicul, care posedă un set restrans de roluri, dar cele pe care şi le asumă sunt jucate cu seriozitate, până la declinul depresiv, când funcţionalitatea sa se subţiază progresiv, dispărând în cele din urmă. Rolurile conjugal-parentale sunt parcate de acesta inconstant, nemotivat de fapte exterioare, creând în cadrul familiei un grad de incertitudine şi de inconsistenta, de sincopă existenţiala, cu dispariţii periodice din viaţa activa a familiei.

  2. Anxiosul, care îşi asumă un rol exagerat de rigid, cu teama continuă de a nu greşi, greşind tocmai atunci când este mai sigur că nu o face. Structura de rol conjugal se încheagă greoi, prin sufocarea partenerului, îngrădind liberul schimb, transferându-şi fricile patologice care-l urmăresc inconsistent.

  3. Anancastul, este o personalitate hiperexacta, un cumulard ce adună conflicte şi trăiri psihice fără a se descărca. Întreaga sa dimensiune se desfăşoară în conformitate cu regulile rigide ale rolului asumat până la identificare.

  4. Psihastenul, care nu îşi poate definitiva opţiunile privind asimilarea de rol. Neîncrederea în propria capacitate conferă rolului un caracter duplicitar, neautentic, lipsit de coeziune. Investiţia sa în rol nu va fi niciodată completa datorită carenţelor personalităţii.

  5. Apaticul, ce îşi construieşte propria sa realitate, pe potriva tiparelor sale. Rolurile conjugale nu se acordă partenerilor ci unor imagini pe care el însuşi le-a construit despre aceştia.

  6. Explozivul, care încarcă rolul conjugal-parental de imprevizibilul atitudinii, generator de nelinişte şi frică, datorită impunerii agresive în faţă celorlati. El va fi evitat de familie, care-l va izola.

  7. Histrionicul, persoana centrată pe sine, incapabilă de deschidere spre un altul, care îşi atribuie un rol exagerat pentru a părea mai mult decât este. El îşi alege rolul dar nu şi-l asumă.

  8. Paranoicul, care caută să impună rolul celorlalţi, dincolo de acceptarea deschisă a dialogului, opac la orice sugestie exterioară. Convingerea sa patologică este că are întotdeauna dreptate, iar în ceea ce întreprinde este întotdeauna perfect.

 

Nu uitati ca un psiholog, prin consiliere psihologica, va poate ajuta sa modelati aceste roluri pentru o mai buna implicare si comunicare in cadrul familiei.

 

Sursa: Mitrofan, I., şi Ciupercă, C., (2002) Psihologia vieţii de cuplu. Bucureşti: Editura Sper.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *